vineri, 14 ianuarie 2011

Musetelul

     Musetelul, numit in unele locuri romanita, matricea sau moruna, este una dintre cele mai vechi si folosite plante medicinale. Creste pretutindeni, pe marginile drumurilor, ogoarelor, pe langa case. In unele regiuni ale tarii se gasesc campii intinse cu musetel. Florile - Flores Chamomille - contin ulei volatil, de culoare albastra, care datorita unui principiu numit azulen si a unui glicozid de natura flavonica (apigenina) au proprietati antispasmodice, anestetice, dezinfectante si antiinflamatorii.
      Datorita acestor insusiri, infuzia de musetel calmeaza spasmele muschilor stomacului provocate de gastritele si colitele insotite de colici. Azulenul din uleiul de musetel prezinta un efect favorabil in unele stari alergice, astmul bronsic al copiilor. Proprietatile antiseptice si bactericide ale musetelului sunt mult apreciate in medicina stiintifica. Infuzia de musetel se recomanda contra diareei si, in general, in toate afectiunile stomacului si intestinelor, de cele mai multe ori in asociatie cu frunze de menta. O actiune binefacatoare aduce si in bolile de ficat. Ceaiul de musetel, impreuna cu anason sau fenicul, se da copiilor pentru calmarea colicilor si eliminarea gazelor. In raceli si gripa, ceaiul de musetel provoaca transpiratie, ceea ce face sa scada febra.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu